Pendulează în mine durerea
mă preface în șine sub tren
și în gura-ncleștată țin fierea
solitară făptura să-mi cern.
Chem Înaltul cu gându-n suspine
ghiliotina din noapte să-mi ia
lupta mea-n boț de lut să aline
să-mi permită plecare spre stea.
Însă tema e neînvățată...
Câte ierni oare am de-ndurat?
Pentru care restanță răsplată?
Când obrazul va fi iar curat?
Pendulez între ierni și durere
prin nămol calc și zborul aștept
căci Înaltul răbdarea mea cere,
carma pusă pe umeri s-o-ndrept.
