Poveste patriotică

Am fost și eu un pici de-o șchioapă,

Ia, cam așa, un gâgâlici

Ce-ntr-o poveste să încapă

Despre mici gâze sau arici.

Fugeam bezmetic cu Gogoașa

De lup, de urs și iepuraș

Iar vulpea mi-o luă, pizmașa,

Să-i plâng de milă pătimaș.

Pe lup l-am pedepsit odată:

(Cel din povestea cu trei iezi),

c-a fost hapsân, cerându-i plată

să părăsească Codrii verzi.

O tot certam pe fata babei

Și-o lăudam pe sora ei,

Iar Hârca, ce era a naibei

O alungam din ochii mei.

Cu Harap Alb și cu Gerilă

Umblam prin munți, păduri și văi,

Buni frați cu alde Flămânzilă

Îi biruiam pe spânii răi.

Și cu Cocoșul-năzdrăvanul

(Cel din Punguța cu doi bani),

Tot năvăleam ca uraganul

Și-i pedepseam pe bogătani...

Tot din poveste în poveste

Am hoinărit pân-am crescut

Și ca viteazul, fără veste,

Poveste viața mi-am făcut.

Ce să vă spun... voi tot știți bine:

Poveste-și are legea ei.

Veniți mai iute lângă mine

Și veți afla-o, dragii mei.

Eram flăcău precum o fragă,

O meserie-am învățat,

Visam să am o soață dragă,

Să am copii, să fiu bogat.

Munceam din greu, durând o casă,

Chiar și mașină mi-am luat,

O fată mă prinsese-n plasă

Și m-am trezit că-s însurat.

Iar peste-un an c-un puști-minune

Părinte mândru-am devenit,

Tot ce visam să am pe lume

Ca în povești s-a-ndeplinit.

Și fericit cum nu e altul

Povestea vieții îmi trăiam,

Mă binecuvântase Naltul –

Cu siguranță eu credeam.

Dar, uite, nouri se adună,

Cu grindină și uragan,

Alarma în cetate sună:

Pe tron se urcă un viclean.

A pustiit împărăția,

Părinți de prunci a depărtat,

Ca să-și păstreze avuția

Toți în robie au plecat.

M-am dus și eu, lăsând acasă

Femeia și feciorul mic

Să le trimit de pus pe masă

Să-mi crească dragul fiu voinic.

Și an de an trăiam cu dorul

Sperând că va veni o zi,

Din soartă se va duce norul

Și grămăjoară iar vom fi

Cu fiul, ce deja e mare:

Era un prunc, de-acu-i școlar,

Cu soțioara ca o floare

Pe care-o văd tot rar și rar.

Dar timpul cu nemiluita

Se duce făr’a regreta,

Făr’a schimba cumva ursita,

Durerea făr’a înceta.

Oglinda e de-acum căruntă,

În ea-mi văd chipul obosit,

Privirea tristă se încruntă,

Iar vara mea e de cosit.

Feciorul e student și-mi pare

Că e deja un pic străin,

Ia ce-i aduc, apoi dispare:

Își construiește-al său destin

În care nu-i loc pentru tata,

Pe el nicicând nu l-a avut:

Avea doar banii lui și gata,

Acuma nici nu vrea mai mult.

Soția-ncetișor oftează:

(unde-i frumoasa de cândva?).

Ah, soarta mi se ruinează,

n-am înțeles nimic din ea.

Alături, triști și în tăcere

Suntem ca doi necunoscuți:

Nici fericire, nici avere

n-am adunat în anii mulți.

Eu i-am trăit din vamă-n vamă

Doar cu speranță și cu dor

Și nici măcar n-am prins de seamă

Că-s fără soață și fecior.

Și nu e vorbă, mă așteaptă,

Dar sunt un călător tranzit,

Pentru-așteptare le las plată

Plecând de dor înzăpezit.

Mi-e dor de pruncul de-altă dată

Care cu drag mă cuprindea

Și de acea frumoasă fată

Ce soață scumpă îmi era.

Mi-e dor de ce n-a fost să fie:

Să văd cum crește fiul meu,

Să am la braț a mea soție,

Să fim doi – unul: ea și eu.

Mi-e dor de nunțile jucate

De care-aflam prin telefon,

mi-e dor de rude-nmormântate

(biletu-i scump la avion...).

Mi-e dor de viața mea de-acasă

Ce am schimbat-o pe-un bilet

Pentru o soartă norocoasă

Împachetată-ntrun colet

Ce a plecat fără adresă

Și-așa și nu m-a mai găsit,

Am tot jucat străină piesă,

Acum sunt alb și obosit.

Și nici nu pot găsi răspunsul:

Dar mai departe ce să fac?

Nu chiar departe mi-e apusul,

Pe ochi e-un lac lângă alt lac.

Departe, în străină țară

O cale am bătătorit

Și-acolo-mi pare viața clară,

Acasă sunt un rătăcit.

Încătușat de două soarte

Cu fericirea doar în vis

Nu pot decide-n care parte

E zborul meu și-al meu abis.

Povestea mea abia se-ncheagă,

aici ea nu s-a terminat

căci nu știu câți o să aleagă

Destinu-acesta blestemat.