Program de succes

Euro și lei și dolari vin spre mine,
Îi fac ușor, îi fac mulți, îi fac bine, 
Curg drept în mână şi-n buzunare
Viaţa plăcere e şi desfătare.

Sunt sănătoasă şi-nfloritoare
Vin la serviciu ca la o serbare
Ziua de muncă-i senină şi caldă
Şi Dumnezeu în lumina-i mă scaldă.

Viaţa îmi este uşoară şi dulce
Orice secundă noroc îmi aduce
Sunt încrezută în mine mereu
Şi ocrotită sunt de Dumnezeu.

Eu sunt frumoasă şi importantă
Sunt fericită şi respectată
Toţi mă iubesc şi pe toţi îi iubesc
Iert, toţi mă iartă şi spun MULŢUMESC.

Gândului

Pleacă gândule acasă
Conştientul meu îl lasă
Dumnezeu s-aud ce-mi spune
Şi destinul ce-mi propune.

Du-te gândule cuminte
Din aducerea aminte
Toate câte au trecut
Nu vreau să le am mai mult.

Du-te gândule străin
Că in mine eşti un spin
Nu vreau să-ţi zic de ocară
Dar te scot să nu mă doară.

Mulţumesc că ai plecat
Gândule înduplecat.
Acum conştientul meu
Ascultă de Dumnezeu.

Energie de suspine
Nu te oploşi la mine.

Nouri negri, Doamne, iată,
s-au oprit la mine-n poartă
şi necazuri mi-au adus,
să nu pot privi în sus.

Adă-mi ploi torenţiale
Cu puterea vorbei Tale,
De tot răul să mă spele
Şi de gândurile grele.

Apoi dă-mi cu raza-ţi sfântă
O putere neînfrântă
Şi în mâini şi în piciare
Şi în alte mădulare.

Inima îmi luminează
Supărarea încetează,
Cu-a Ta binecuvântare
Cu iubirea Ta cea mare.

Domnul Sfânt m-a ascultat
De tot răul m-a spălat,
Şi l-a dus departe-n mare
Ca să-l cureţe cu sare.

Mulţumesc mamă-Pământ
Mulţumesc Tată cel Sfânt
Iarăşi pacea mi-aţi adus
Linişte în trup mi-aţi pus.

Fericirea

A fi fericit e alegerea ta
Sigur, zâmbind fericirii zi: DA!

Sunt fericit că exist, că sunt viu, 
Sunt fericit că părinţii îmi ştiu, 
Sunt fericit că am mâini să apuc
Că am picioare şi pot să mă duc.

Sunt fericit că aud, văd, vorbesc,
Că sunt iubit şi pe toţi îi iubesc,
Că sunt iertat şi pe toţi pot ierta
ţara noastră-i a mea şi a ta.

Sunt fericit pentru ceea ce am,
Pentru o floare şi-o frunză pe ram,
Pentru un cer şi un soare de sus,
Ce ne mângâie din zori spre apus.

Sunt fericit că am pâine şi pace,
Că pot să cânt şi să joc când îmi place,
Că Dumnezeu e cu mine mereu
Că important pentru El sunt şi eu.

E un talent să cunoşti fericirea:
Ea este sensul, virtutea, menirea.
Eu vă doresc toţi să fiţi fericiţi - 
Darul acesta în sine-l găsiţi.

Iertare

În inima mea pune, Doamne, iertare
Să iert cum ierţi Tu în iubirea Ta mare
Îmi spală gândirea de norul de tină
Şi pune în locul lui snop de lumină.

Din aura mea scoate pata cea neagră,
Motivul de ură pe veci să se şteargă
Şi-n inima mea să revină iertare
Să iert cum ierţi Tu în iubirea Ta mare.

Şi trupul să-mi fie uşor şi curat
Să-ţi spun: Mulţumesc, Doamne Sfânt! Am iertat.
Acum am în suflet iubire şi pace
Căci asta şi mie, şi Ţie îţi place.

Acum firea mea doar iubire transmite
Şi inima mea mă ascultă cuminte
Fiindcă pulsează în mine iertare
Şi iert cum ierţi Tu în iubirea Ta mare.

Învăţ să iert

Îmi iert părinţii, mă iert pe mine,
Îmi iert destinul plin de suspine
Îmi iert Pământul, pe Dumnezeu
Iert Universul cu numele: Eu.

Îmi iert copiii, duşmanii, vecinii,
Iert ploaia rece, arsura şi spinii,
Iert răutatea şi ura străină
Iert pentru pruncii ucişi fără vină.

Iert tot ce face fiinţa să-mi plângă
Iert energia ce vrea să mă frângă
Iert pe acei ce nu ştiu a ierta
Iert supărarea din inima ta.

Iert, căci aceasta e prima chemare.
Iert, veşnicia trăieşte-n iertare.
Iert. În iertare găsim fericire
Şi sănătate, plăcere, iubire...



Program pentru elevi mici.

Sunt cuminte-ascultător
Şi la carte silitor
Învăţ bine şi uşor
Mamei sunt de ajutor.

Vin la şcoală cu plăcere
Căci ştiinţa e-o avere
Citesc bine, scriu frumos
Şi sunt bine, sănătos.

Dumnezeu mă ocroteşte
Şi ştiu bine, mă iubeşte,
Mă iubesc părinţii mei,
Îi iubesc şi eu pe ei.

Cu colegii mă împac
Tot ce mi se cere fac
Să cresc mare şi deştept,
Curajos şi înţelept.

Mulţumesc Lui Dumnezeu
Mulţumesc lui tatăl meu,
Tuturor le mulţumesc
Că vă am şi vă iubesc.

 Frica

Din cap până-n picioare – frică.
De frică cerul se despică
Şi soarele se prăbuşeşte
Când frica trupu-mi îngrădeşte.

Spre Tine, Doamne, frica cheamă
Să-mi fie mersul fără teamă,
Din os şi carne frica scoate,
Din tălpi, genunchi, din palme, coate.

Cu ploi din ceruri frica spală
Şi pune-o să se fiarbă-n oală
În casa mea ea n-are loc,
Arunco-n  jar să ardă-n foc.

Mă-nchin la Domnul din Înalt
De frica rea m-a dezlegat
Mi-i inima eliberată.
Îţi mulţumesc, Preasfinte Tată.

Program zilnic

Ziua de azi e mai bună ca ieri
Azi am noroc şi mai multe averi
Azi am mai mari şi mai multe succese
Ziua de azi cu-armonie se ţese.

Azi toţi mă iartă şi toţi mă iubesc
Astăzi din plin şi plăcere trăiesc,
Astăzi eu am sănătate mai multă
Decât avusem în ziua trecută.

Azi energie am multă de tot,
Azi cu mândrie făptura îmi port
Azi am în suflet iubire şi pace
Şi un destin înţelept şi tenace.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu