Femeie învățătoare

Tu - rază de lumină
Femeie-ncântătoare,
De-nțelepciune plină,
Femeie-nvățătoare.
 
Ț
i-e sufletul oglindă
Ș
i toate-s ca la carte
Acasă și la școală 
Le reușești pe toate.
 
O bună gospodină
Și mama iubitoare,
Prin curte și gradina
Ești iute, silitoare.   
 
Ai grijă ca un templu
Să fii necompromisă,
Căci ești model, exemplu,
Tu, candelă nestinsă.
 
Ți-e viața sacrificiu
Pentru elevii școlii,
O sfântă fără viciu
Ca ramul de magnolii.
 
Chiar de le știi pe toate
Înveți și tu într-una,
S-aduni valori înalte,
Știința ți-e cununa.
 
Trăiești o feerie
Și-n gând vin lăutarii,
Când afli cu bucurie
Că au succes școlarii.
 
În inima ta mare
Încape-o lume-ntreagă,
De-aceea fiecare
Îți spune că ești dragă.
 
Și nu-ți permiți greșeală,
Nu-ți ierți de-ți cade zborul, 
Căci din a ta ființă
Azi crește viitorul.
 
C-așa ești, tu, senină,
Spre înălțimi chemare,
O rază de lumină,
Femeie-nvățătoare.

Ziua profesorului

Cu un buchet modest de flori
Venim la prag sfioși,
Iubiții noștri profesori,
Ba triști, ba bucuroși...
 
Așa vă știm: modești, cuminți,
Făclii nestinse-n școli,
Arzând pe-altar ca niște sfinți,
Trecând prin ani domoli.
 
Noi vă dorim să fiți mereu
Ca azi, cu suflet pur,
Să vă păzească Dumnezeu
Privirea de azur.
 
În fața voastră să aveți
Succese și izbânzi
Crescute-n mii și mii de vieți
A micilor plăpânzi.
 
Cu pietate îți dorim,
Iubite profesor,
Mereu integru să te știm
Și azi, și-n viitor.
 
Să ai de toate din belșug:
Iubire, sănătate,
Căldură ca în miez de rug,
Respect și bunătate.

 

 

Felicitarea Albei ca Zăpada

 

Iubiți copii, venim cu moșul

Noi tare de departe, hăt!

Venim de-o lună și, mai bine

De la nămeții cu omăt.

 

C-am auzit că-n școala voastră

Copii-s harnici, silitori,

C-aveți părinți, bunei de treabă

Și înțelepți îndrumători.

 

Și iată noi, în grabă mare

Venim pe toți azi să-i urăm,

Să vă dorim un an cu baftă,

Cu daruri să vă bucurăm.

 

S-aveți o iarnă cu zăpadă,

Să fie anul cu belșug,

Norocu-n palme să vă cadă,

Să cânte brazdele sub plug.

 

În case să aveți de toate,

În suflet - numai bucurii,

Și multă, multă sănătate,

Și la maturi, și la copii.

 

Iar sărbătorile de iarnă

Să le trăiți în roi de fulgi,

Cu săniuțe prin zăpadă

Cu fețe vesele sub glugi.

 

Și la final, cum spune moșul

C-așa-i tradiția de ani:

Să ne trăiți băieți și fete,

La anul și la mulți, mulți ani!

se vinde mireasa

 Bun venit ceată frumoasă

La al nostru prag de casă

Nu știm pentru ce-ați venit

Că nimeni nu ne-a prevenit

Însă văd c-aveți cu voi

Un flăcău cum nu-i la noi

E frumos și e isteț

Sperăm că-i și iubăreț

Caci avem și noi în casă

O duduie preafrumoasă

Cum nu e-n oraș sau sat

Și-i bună de măritat.

E din neam de viță-aleasă

La chip și inimă frumoasă

Și n-o dăm pe-un ban sau doi

C-o gătim încă de joi

Și i-am pus podoabe noi.

Așa că vă-ndemn să mai vedeți

Prin buzunare ce aveți

Noi primim dolari și lei

Chiar și euro dacă vrei.

 

(vorniceii dau bani, î-i pun pe o farfurie cu flori)

 

Văd că nu sunteți sărmani

Și aveți în casă bani

Însă fără supărare

Dar avem și o-ncercare,

Înțelepciune de-ți avea

Mireasa vă vom arăta.

 

(să ghicească care e mâna miresei desenată pe o foaie de hârtie, din 3-4 mâini)

 

Văd c-aveți și-nțelepciune

Dar să nu fie-nșelăciune

Proba care va urma

Chiar acum va arăta

Flăcăul ista de-nsurat

Câte fete-a sărutat.

Uite-aici și spune-ndată

Care-i gura sărutată

Ce te-așteaptă-aici în casă

În ghirlandă de mireasă.

 

(să ghicească care sunt buzele miresei de pe foaie, urme lăsate de pomadă cu buzele de mai multe fete)

Văd că ești băiat fidel

Și chipeș ca un model

Dar mireasa ce te-așteaptă

E frumoasă și deșteaptă

Și-o păzește un străjer

Cu armă și mușchi de fier.

Dacă ești un curajos

După cum ești de frumos

Intră în cetate sus

Cu oastea ce te-a adus

Să vedem dacă-i putea

Straja cum vei înfrunta.

 

(urcă la ușa cu mireasa)

 

Da, chiar ești de lăudat

Obstacolele-ai înfruntat

A rămas să fii primit

În iatacul mult râvnit.

Însă nu știm de te vrea,

Mândra și aleasa ta,

Dar îndată vom afla.

Spune-i vorbe de iubire

Și propuneri de pețire.

Dacă vorba-i va plăcea,

Poți s-o iai, că e a ta.

 

(mirele o cheamă cu cuvinte de dragoste, mireasa iese.)

 

 

Numele de Profesor

 

Destinul de om de la tine începe,

Un vis împlinit sub privirea-ți concepe,

Pe unde tu treci lași petale de dor,

Căci numele tău este Domn Profesor.

 

Tu știi cum să crești viitorii savanți,

 Pe mici și pe slabi tu îi faci importanți,

Oricui poți aripi tu să pui pentru zbor,

Căci numele tău este Domn Profesor.

 

Ades din rutină duminici tu faci,

Un gând inocent în poveste prefaci,

Și urci cu copiii pe soare și nor,

Căci numele tău este Domn Profesor.

 

Modest și discret tu onoruri n-aștepți,

Pe toate le știi dar continui să-nveți,

Prin soarta ta ești doar un biet călător,

Căci numele tău este Domn Profesor.

Şi aşa se mai întâmplă de 8 Martie

Ce frumos! E sărbătoare!

Astăzi nu mă scol din pat,

Soţului îi voi permite
Să simţească că-i bărbat.
Să-mi aducă ceai fierbinte,
Chiar aici, în dormitor,
Să-mi dea flori, să-mi dea bomboane
Şi să-mi spună ”puişor”...
Tot aştept, dar el nu vine...
Ceai şi singură-o să-mi fac!
Cred că-i dus după surpriză...
Nu mă supăr. Beau şi tac.
Trece-o oră, trei şi şase...
Se risipă al meu plan...
Cred că seara pe la şapte
Mă va duce-n restoran.
Ia să mă gătesc oleacă,
Să nu aibă de-aşteptat
Când va claxona la poartă.
E doar ziua de opt mart!
Ora 10, nu se-arată...
Pe la unu a sosit
Pe vre-o două cărăruşe
Şi destul de-aghezmuit.
Întrebarea nu aşteaptă:
- Iaca, na, felicitări
Şi îmi bagă-n mâini o floare.
- Gata, asta a fost ieri.
- Nu te supăra, femeie,
Pentru tine am făcut,
Boala să nu te-ameninţe
Singurel am petrecut.
Îi întorc îndată floarea
Şi mă spăl prelung pe mâini.
- Gata, dormi de azi în şură
Pentru două săptămâni.
Stă acum în izolare
Doar cu moare de curechi
Până la recuperare,
De opt martie pe vechi.



Ecoul zilei de 8 Martie
Mare forţă-i poezia,
Astăzi eu am înţeles,
Când în zi de sărbătoare
Am postat vestitul vers
Despre aşteptarea noastră
Când e ziua de 8 mart
Şi bărbaţii după lege,
Flori şi daruri ne împart.
Nu ştiu ce păru mai aspru:
Moarea acră de curechi
Sau că nu mai scapă bieţii
De opt martie pe vechi
Dar, s-a întâmplat minunea
Şi-au fost toate după plan:
Flori, cadouri şi bomboane
Chiar şi prânz în restoran.
Ne-au condus în feerie
Au fost dulci, au fost galanţi,
Ne-am simţit femei iubite
Lângă soţii minunaţi.
După-aşa o sărbătoare
Nici povară nu vor fi
Luni de zile cu rutină,
Şi nici nu ne-om jălui:
Că târziu veniţi acasă,
Că de lucru mult avem,
Că ba una nu ne place,
Că ba alta nu prea vrem...
Pentru clipele plăcute,
C-aţi făcut azi să zâmbim,
Să fim mânde, fericite...
Dragi bărbaţi, vă mulţumum.
Возможно, это изображение (5 человек, люди стоят, цветок и в помещении)

Femeie învățătoare

Tu - rază de lumină
Femeie-ncântătoare,
De-nțelepciune plină,
Femeie-nvățătoare.
 
Ți-e sufletul oglindă
Și toate-s ca la carte
Acasă și la școală 
Le reușești pe toate.
 
O bună gospodină
Și mama iubitoare,
Prin curte și gradina
Ești iute, silitoare.   
 
Ai grijă ca un templu
Să fii necompromisă,
Căci ești model, exemplu,
Tu, candelă nestinsă.
 
Ți-e viața sacrificiu
Pentru elevii școlii,
O sfântă fără viciu
Ca ramul de magnolii.
 
Chiar de le știi pe toate
Înveți și tu într-una,
S-aduni valori înalte,
Știința ți-e cununa.
 
Trăiești o feerie
Și-n gând vin lăutarii,
Când afli cu bucurie
Că au succes școlarii.
 
În inima ta mare
Încape-o lume-ntreagă,
De-aceea fiecare
Îți spune că ești dragă.
 
Și nu-ți permiți greșeală,
Nu-ți ierți de-ți cade zborul, 
Căci din a ta ființă
Azi crește viitorul.
 
C-așa ești, tu, senină,
Spre înălțimi chemare,
O rază de lumină,
Femeie-nvățătoare.
 

În numele viitorulu

Pe file caut perle, nestemate,
Înțelepciuni - pe buchia din carte,
Experiențe-n stropul viu al norului
Să le pictez pe pânza viitorului.
 
Din zori și pân-la vise inocente,
Prin gânduri, prin emoții, sentimente,
Adun nectar bogat,  strălucitor
Să-l răsădesc în sol de viitor.
 
Și-n clase, -n bănci mlădițele-nsetate
De tot ce-i nou, ce e ascuns în carte,
Cu îndrăzneală își încearcă zborul
Cei ce zidesc acuma viitorul.
 
Cu ei alături cresc, devin mai tare,
Învăț cu ei să fiu biruitoare,
C-avem la rădăcini comun izvor
Și-aceleași năzuințe-n viitor.