Am
fost și eu un pici de-o șchioapă,
Ia, cam
așa, un gâgâlici
Ce-ntr-o
poveste să încapă
Despre
mici gâze sau arici.
Fugeam
bezmetic cu Gogoașa
De lup,
de urs și iepuraș
Iar
vulpea mi-o luă, pizmașa,
Să-i
plâng de milă pătimaș.
Pe lup
l-am pedepsit odată:
(Cel din
povestea cu trei iezi),
c-a fost
hapsân, cerându-i plată
să
părăsească Codrii verzi.
O tot
certam pe fata babei
Și-o
lăudam pe sora ei,
Iar
Hârca, ce era a naibei
O
alungam din ochii mei.
Cu Harap
Alb și cu Gerilă
Umblam
prin munți, păduri și văi,
Buni frați
cu alde Flămânzilă
Îi
biruiam pe spânii răi.
Și cu
Cocoșul-năzdrăvanul
(Cel din
Punguța cu doi bani),
Tot
năvăleam ca uraganul
Și-i
pedepseam pe bogătani...
Tot din
poveste în poveste
Am
hoinărit pân-am crescut
Și ca
viteazul, fără veste,
Poveste
viața mi-am făcut.
Ce să vă
spun... voi tot știți bine:
Poveste-și
are legea ei.
Veniți
mai iute lângă mine
Și veți
afla-o, dragii mei.
Eram
flăcău precum o fragă,
O
meserie-am învățat,
Visam să
am o soață dragă,
Să am
copii, să fiu bogat.
Munceam
din greu, durând o casă,
Chiar și
mașină mi-am luat,
O fată
mă prinsese-n plasă
Și m-am
trezit că-s însurat.
Iar
peste-un an c-un puști-minune
Părinte
mândru-am devenit,
Tot ce
visam să am pe lume
Ca în
povești s-a-ndeplinit.
Și
fericit cum nu e altul
Povestea
vieții îmi trăiam,
Mă
binecuvântase Naltul –
Cu
siguranță eu credeam.
Dar,
uite, nouri se adună,
Cu
grindină și uragan,
Alarma
în cetate sună:
Pe tron
se urcă un viclean.
A
pustiit împărăția,
Părinți
de prunci a depărtat,
Ca să-și
păstreze avuția
Toți în
robie au plecat.
M-am dus
și eu, lăsând acasă
Femeia și
feciorul mic
Să le
trimit de pus pe masă
Să-mi
crească dragul fiu voinic.
Și an de
an trăiam cu dorul
Sperând
că va veni o zi,
Din
soartă se va duce norul
Și
grămăjoară iar vom fi
Cu fiul,
ce deja e mare:
Era un
prunc, de-acu-i școlar,
Cu soțioara
ca o floare
Pe
care-o văd tot rar și rar.
Dar
timpul cu nemiluita
Se duce
făr’a regreta,
Făr’a
schimba cumva ursita,
Durerea
făr’a înceta.
Oglinda
e de-acum căruntă,
În ea-mi
văd chipul obosit,
Privirea
tristă se încruntă,
Iar vara
mea e de cosit.
Feciorul
e student și-mi pare
Că e
deja un pic străin,
Ia ce-i
aduc, apoi dispare:
Își
construiește-al său destin
În care
nu-i loc pentru tata,
Pe el
nicicând nu l-a avut:
Avea
doar banii lui și gata,
Acuma
nici nu vrea mai mult.
Soția-ncetișor
oftează:
(unde-i frumoasa de cândva?).
Ah, soarta
mi se ruinează,
n-am înțeles
nimic din ea.
Alături,
triști și în tăcere
Suntem
ca doi necunoscuți:
Nici
fericire, nici avere
n-am
adunat în anii mulți.
Eu i-am
trăit din vamă-n vamă
Doar cu
speranță și cu dor
Și nici
măcar n-am prins de seamă
Că-s
fără soață și fecior.
Și nu e
vorbă, mă așteaptă,
Dar sunt
un călător tranzit,
Pentru-așteptare
le las plată
Plecând
de dor înzăpezit.
Mi-e dor
de pruncul de-altă dată
Care cu
drag mă cuprindea
Și de
acea frumoasă fată
Ce soață
scumpă îmi era.
Mi-e dor
de ce n-a fost să fie:
Să văd
cum crește fiul meu,
Să am la
braț a mea soție,
Să fim
doi – unul: ea și eu.
Mi-e dor
de nunțile jucate
De
care-aflam prin telefon,
mi-e dor
de rude-nmormântate
(biletu-i
scump la avion...).
Mi-e dor
de viața mea de-acasă
Ce am
schimbat-o pe-un bilet
Pentru o
soartă norocoasă
Împachetată-ntrun
colet
Ce a
plecat fără adresă
Și-așa și
nu m-a mai găsit,
Am tot
jucat străină piesă,
Acum
sunt alb și obosit.
Și nici
nu pot găsi răspunsul:
Dar mai
departe ce să fac?
Nu chiar
departe mi-e apusul,
Pe ochi
e-un lac lângă alt lac.
Departe,
în străină țară
O cale
am bătătorit
Și-acolo-mi
pare viața clară,
Acasă
sunt un rătăcit.
Încătușat
de două soarte
Cu
fericirea doar în vis
Nu pot
decide-n care parte
E zborul
meu și-al meu abis.
Povestea
mea abia se-ncheagă,
aici ea
nu s-a terminat
căci nu știu
câți o să aleagă
Destinu-acesta
blestemat.
