Un strop de apă e un strop de viaţă
e-n firea mea şi în a tuturor
acolo unde apă nu-i, nu e speranţă,
nici frumuseţe şi nici viitor.
Cu ea mă spăl, cu ea prepar bucate,
o beau să am puteri, o savurez,
o ţin aproape, ca pe soră-frate,
ei bucuria mea îi datorez.
Mă scald în rîu, în lacuri şi în mare
cu-amicii mei cu drag mă zbenguiesc.
Un magic dar i-i stropul, o splendoare
cînd nu e, toţi sunt trişti, se ofilesc.
E o comoară stropul cel de apă
din bunătatea Domnului Ceresc,
văzduhul şi pămîntul îl adapă,
din el copii, pisici şi merii cresc.
Ea, apa ne-a adus lumina-n casă
prin goana rîului precipitat,
tot ea ne-a pus bucatele pe masă,
şi sursa de căldură ea ne-a dat.
De nu e apă, nu-i economie,
de nu e apă, plantele nu cresc,
Cu apă doar Planeta este vie,
cu ea palate şi castele cresc.
Dar cum se simte apa-n casa noastră?
E onorată ea în ţara mea?
Curată e privirea ei albastră?
Pe unda ei, povara nu-i prea grea?
Ascult răspunsul apei care doare:
-A fost curat şi liber trupul meu:
strop viu de la pămînt şi pîn la soare
aşa cum mă crease Dumnezeu.
Să vă dau viaţă, să vă dau putere,
să pescuiţi şi să călătoriţi,
să mă aveţi comoară şi avere.
Atît doream doar: să mă ocrotiţi.
Dar unii au uitat de datorie
m-au poluat trecînd indiferenţi
Dar ştiţi că rău îmi este nu doar mie?
Tot voi murdară astăzi mă aveţi.
Şi nu-s de sănătate dătătoare,
nu pot să dau plăcere şi puteri.
De ce sunt tristă azi nu ştii tu oare?
Să-ţi dau vigoare cum mai poţi să-mi ceri?
Prieteni dragi, mă adresez azi vouă,
copii, părinţi, miniştri şi savanţi,
păstraţi cu grijă stropul cel de rouă,
izvorul vieţii nu-l mai poluaţi.
Nu aruncaţi deşeuri şi gunoaie
în micul şi plăpîndul rîuleţ
de nu vreţi cu otrăvuri să vă ploaie
şi-n loc de pomi pustiuri să aveţi.
Pîraie, rîuri mari şi izvoraşe
în grabă mare nu le neglijaţi
în ele-i calitatea vieţii noastre
şi sănătatea noastră. Nu uitaţi!
e-n firea mea şi în a tuturor
acolo unde apă nu-i, nu e speranţă,
nici frumuseţe şi nici viitor.
Cu ea mă spăl, cu ea prepar bucate,
o beau să am puteri, o savurez,
o ţin aproape, ca pe soră-frate,
ei bucuria mea îi datorez.
Mă scald în rîu, în lacuri şi în mare
cu-amicii mei cu drag mă zbenguiesc.
Un magic dar i-i stropul, o splendoare
cînd nu e, toţi sunt trişti, se ofilesc.
E o comoară stropul cel de apă
din bunătatea Domnului Ceresc,
văzduhul şi pămîntul îl adapă,
din el copii, pisici şi merii cresc.
Ea, apa ne-a adus lumina-n casă
prin goana rîului precipitat,
tot ea ne-a pus bucatele pe masă,
şi sursa de căldură ea ne-a dat.
De nu e apă, nu-i economie,
de nu e apă, plantele nu cresc,
Cu apă doar Planeta este vie,
cu ea palate şi castele cresc.
Dar cum se simte apa-n casa noastră?
E onorată ea în ţara mea?
Curată e privirea ei albastră?
Pe unda ei, povara nu-i prea grea?
Ascult răspunsul apei care doare:
-A fost curat şi liber trupul meu:
strop viu de la pămînt şi pîn la soare
aşa cum mă crease Dumnezeu.
Să vă dau viaţă, să vă dau putere,
să pescuiţi şi să călătoriţi,
să mă aveţi comoară şi avere.
Atît doream doar: să mă ocrotiţi.
Dar unii au uitat de datorie
m-au poluat trecînd indiferenţi
Dar ştiţi că rău îmi este nu doar mie?
Tot voi murdară astăzi mă aveţi.
Şi nu-s de sănătate dătătoare,
nu pot să dau plăcere şi puteri.
De ce sunt tristă azi nu ştii tu oare?
Să-ţi dau vigoare cum mai poţi să-mi ceri?
Prieteni dragi, mă adresez azi vouă,
copii, părinţi, miniştri şi savanţi,
păstraţi cu grijă stropul cel de rouă,
izvorul vieţii nu-l mai poluaţi.
Nu aruncaţi deşeuri şi gunoaie
în micul şi plăpîndul rîuleţ
de nu vreţi cu otrăvuri să vă ploaie
şi-n loc de pomi pustiuri să aveţi.
Pîraie, rîuri mari şi izvoraşe
în grabă mare nu le neglijaţi
în ele-i calitatea vieţii noastre
şi sănătatea noastră. Nu uitaţi!
