Lumina ruinată

Nu am nici zori de zi şi nici amiază,
de-o vreme-n calendare sunt doar nopţi,
lumina, ura voastră ruinează
şi beau otravă din ciorchinii copţi.

Mi-e inima tăiată-n jumătate,
v-am dat egal din mine să aveţi,
dar zilnic îmi muşcaţi cealaltă parte
şi un destin străin îmi compuneţi.

Mă tot arunc din soartă-n altă soartă,
genunchii pân la sânge-s năsădiţi,
căci aţi închis, iar eu sar peste poartă
rănindu-mă. fiindcă mă iubiţi.

Însă îmi daţi doar ura ce vă leagă
şi mă hrăniţi cu miezul de vulcan,
încât implor la cer să mă culeagă
în coşul lui, din acest pom viclean.