Rugă

Din contul verilor în zodia mea scrise,
lungeşte, Doamne, veacul unui prunc,
căci giulgi am aşternut de-acum pe vise,
coji din speranţă zilnic tot arunc.


Presoară zâmbet peste faţa-ndurerată
şi palme ude încleştate-n rugi,
din calendarul meu rupând bucată,
grădina ce-o mai am îţi dau s-o smulgi.


Fă o schimbare-n cartea de destine:
ia-mi darul, căci mi-e piatră de granit,
se va juca pe scenă fără mine,
oricum, mi-e rolul pentru infinit.


De-acuma-i primăvara consumată,
iar pentru iarnă nu am foc în rug,
de-aceea vin la Tine, fără plată
să-ţi vând povestea care-mi este jug.