Ultima viză

Amurgul e de-acum lângă portiţă,
la cea din urmă rumbă mă îndeamnă,
îmi viscoleşte visul de fetiţă,
cu brazde ţese numele de doamnă.


Basmaua trag pe frunte resemnată
să uit despre iubirea neiubită,
să las poimâine treburile baltă
şi pajiştea din vară necosită.


Durerile adun într-o valiză
să  pot cerşi Înaltului iertare,
înveşnicesc acea din urmă viză
pe zâmbet, să fiu dulce la plecare.


Şi mă grăbesc s-aştern vocale coapte
pe moviliţa mea înţelenită,
lumina să-mi vegheze-n plină noapte
o lacrimă uscată, obosită.