dialog mama-fiica


- Pun mâna mea pe fruntea ta, copilă,
De-acum până la umăr mi-ai ajuns.
Ah, anii au trecut fără de milă,
Atâtea vorbe încă nu ți-am spus.

N-am reușit să te-nsoțesc de mână
La prima lecție, la primul matineu,
În parc, la un final de săptămână,
La un popas de taine: tu și eu.

- Sunt fericită, sunt de-acuma mare,
Bunicii, școala, viața m-au crescut,
Dar a regrete sufletul mă doare
Că prea puțin în brațe m-ai ținut.

- Destinul m-a purtat ani lungi departe,
Să caut calea dreaptă m-a silit,
Mult mi-am dorit ca tu să ai de toate,
Dar nu știu, de-am fost dreaptă, de-am greșit.

- Îți mulțumesc că m-ai crescut cuminte,
Mă-nchin buneilor și școlii mă închin
Și te cuprind la pieptul meu fierbinte
Al vieții mele soare și alin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu